Călătoria în străinătate împreună cu un copil ridică întrebări sensibile: ce acte sunt necesare?, când trebuie procură notarială?, poate minorul să călătorească singur? sau cum procedăm dacă există o hotărâre străină privind autoritatea părintească?

Acest ghid explică, într-un limbaj accesibil, condițiile legale de ieșire din țară pentru cetățenii români minori, incluzând și modificările intrate în vigoare în martie 2024.

Pentru că fiecare situație cu minori și călătorii în străinătate este diferită.

Când vine vorba despre călătoriile minorilor în străinătate, nu există doi părinți cu aceeași problemă.

De multe ori, detaliile fac diferența:

• divorț în derulare sau finalizat;
• autoritate părintească comună sau exclusivă;
• lipsa acordului părintelui care nu însoțește copilul;
• hotărâri străine care necesită recunoaștere în România;
• situații când părintele sau însoțitorul este refuzat la controlul de frontieră;
• cazuri urgente: tratament medical, studii, deplasări internaționale neprevăzute.

Regula de bază: minorul român nu călătorește singur (cu excepțiile recente

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, cetățenii români minori pot călători în străinătate:

• numai în baza unui document de călătorie individual valabil
  – pașaport;
  – sau carte de identitate (numai pentru minorii peste 14 ani, în statele care o acceptă);
• numai însoțiți, cu acordul părinților sau al reprezentanților legali.

Prin reprezentant legal se înțelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile și obligațiile părintești față de minor.

Atenție: Certificatul de naștere nu este document de călătorie și nu este suficient pentru ieșirea din țară.

Ce documente de călătorie poate folosi un minor român?

În baza art. 6¹ din Legea nr. 248/2005 și art. 13 alin. (2) din OUG nr. 97/2005:

• Pașaportul – valabil pentru călătorii în orice stat.
• Cartea de identitate / cartea electronică de identitate (pentru minorii peste 14 ani) – valabile ca document de călătorie:
  • în statele membre UE;
  • și în state terțe care recunosc CI ca document de călătorie.

Ieşirea din ţară este permisă numai cu respectarea art. 30 din Legea nr. 248/2005, adică în funcție de cine însoțește minorul și ce acte suplimentare sunt prezentate.

Situația 1 – Minorul însoțit de ambii părinți

Este situația cea mai simplă.

Condiții:

• minorul are document de călătorie individual valabil (pașaport / CI);
• este însoțit de ambii părinți.

 În acest caz, nu este necesară prezentarea unei declarații notariale sau a altor documente suplimentare.
(art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005)

Situația 2 – Minorul însoțit de unul singur dintre părinți

Aici intervin cele mai multe probleme practice la frontieră. Ieșirea din țară este permisă în următoarele situații:

Există declarația celuilalt părinte (procură notarială)

Părintele însoțitor prezintă declarația celuilalt părinte, din care să rezulte:

• acordul pentru călătoriile minorului în străinătate;
• perioada – nu poate depăși 3 ani de la data întocmirii;
• eventual: destinația, scopul, persoana însoțitoare, dacă se dorește o formulare mai completă.

Declarația este un act juridic unilateral (art. 1324 Cod civil), autentificat la notar.

 Revocarea declarației

Fiind un act autentic, revocarea trebuie făcută tot în formă autentică, printr-o declarație de revocare dată la notar, în acord cu art. 1325 și art. 1243 Cod civil, precum și art. 30 alin. (7¹) din Legea nr. 248/2005.
Revocarea poate fi autentificată de orice notar public, nu neapărat de cel care a făcut declarația inițială.

Părintele însoțitor are autoritate părintească exclusivă / minorul i-a fost încredințat

Ieșirea din țară este permisă dacă părintele însoțitor face dovada că:

• minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă; sau
• exercită singur autoritatea părintească, în baza unei hotărâri definitive.

Se iau în considerare și hotărârile judecătorești pronunțate în alte state, cu condiția recunoașterii lor de către autoritățile române (vezi mai jos secțiunea privind recunoașterea hotărârilor străine).

Celălalt părinte a decedat

Părintele însoțitor trebuie să prezinte, în original sau copie legalizată:

• certificatul de deces;
  sau
• hotărâre judecătorească de declarare a morții, rămasă definitivă;
  sau
• comunicare oficială transmisă prin misiunile diplomatice/consulatele României, dacă nu a existat timp pentru emiterea certificatului.

Celălalt părinte este decăzut din drepturile părintești

Se prezintă hotărârea judecătorească definitivă de decădere din exercițiul drepturilor părintești.

Notă: Referirea la „părintele declarat dispărut” din art. 30 alin. (2) Legea 248/2005 este în prezent considerată caducă, întrucât instituția dispariției reglementată prin Decretul nr. 31/1954 a fost abrogată prin Legea nr. 71/2011.

Există hotărâre judecătorească ce suplinește acordul celuilalt părinte

Instanța poate suplini acordul părintelui care refuză nejustificat sau se află în imposibilitate de a-și exprima voința.

Hotărârea trebuie să fie definitivă, cu excepția cazurilor de ordonanță președințială.

Ordonanța președințială este provizorie și executorie, producând efecte imediat până la soluționarea fondului (art. 997 alin. (2) Cod procedură civilă).

Recunoașterea hotărârilor străine privind autoritatea părintească

Hotărâri pronunțate într-un stat membru UE

Conform Regulamentului (UE) 2019/1111, hotărârile privind răspunderea părintească:

• se recunosc în România fără o procedură formală suplimentară;
• cu condiția să fie executorii în statul de origine.

La frontieră, este necesar ca hotărârea:

• să fie tradusă în limba română;
• să fie legalizată / însoțită de formalitățile cerute de regulament.

 Hotărâri pronunțate într-un stat terț (non-UE)

Se aplică art. 1095–1102 Cod procedură civilă:

• hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în anumite situații;
• în general, este necesară cerere de recunoaștere adresată instanțelor române, cu excepția:
  • statelor terțe cu care România are tratate de asistență juridică;
  • hotărârilor pronunțate în temeiul Convenției de la Haga din 19.10.1996.

După recunoaștere, hotărârea:

• are autoritate de lucru judecat;
• poate fi folosită la frontieră în aceleași condiții ca o hotărâre românească.

La trecerea frontierei se poate prezenta:

• hotărârea de recunoaștere emisă de instanța română; sau
• hotărârea statului terț (cu traducere legalizată), dacă se încadrează în excepțiile menționate.

Situația 3 – Minorul însoțit de reprezentantul legal

Minorul poate ieși din țară însoțit de reprezentantul său legal (tutore, ocrotitor etc.), dacă:

• se prezintă hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă că persoana însoțitoare exercită drepturile și obligațiile părintești.

Situația 4 – Minorul însoțit de o terță persoană (alta decât părinții sau reprezentantul legal)

Exemple: bunici, frați majori, antrenori, profesori, însoțitor dintr-o firmă de transport.

Condiții:

Declarația de acord:

• a ambilor părinți; sau
  • a părintelui căruia i-a fost încredințat minorul; sau
  • a părintelui cu autoritate părintească exclusivă; sau
  • a părintelui supraviețuitor; sau
  • a reprezentantului legal.

Declarația trebuie să cuprindă:

• acordul pentru călătoriile în străinătate;
  • perioada (maxim 3 ani);
  • datele de identitate ale însoțitorului.

Hotărârea judecătorească privind autoritatea părintească / desemnarea reprezentantului legal (dacă este cazul).

Dacă însoțitorul este din partea unei societăți comerciale de transport internațional de persoane, se prezintă documentul care atestă această calitate.

Situația 5 – Minorul cu domiciliul sau reședința în străinătate

Minorului i se permite ieșirea din România fără declarația de acord a părinților, dacă:

• se deplasează în statul de domiciliu / reședință; și
• însoțitorul prezintă documente care atestă această destinație.

Dovada destinației

De regulă, prin:

• bilete de călătorie emise de companii transportatoare pentru întregul parcurs.

Dacă nu există astfel de bilete, însoțitorul trebuie să completeze o declarație pe proprie răspundere, olograf, în fața poliției de frontieră, din care să rezulte că destinația este statul de domiciliu/reședință al minorului.

 Dovada domiciliului

Conform art. 24 alin. (3) din Normele metodologice la Legea 248/2005, prin:

• pașaportul minorului, cu menționarea statului de domiciliu, dacă cel puțin unul dintre părinți/reprezentantul legal domiciliază acolo;
• pașapoartele părinților / părintelui (cu combinațiile prevăzute de normă);
• pașaportul părintelui supraviețuitor;
• pașaportul părintelui căruia i-a fost încredințat minorul;
• pașaportul reprezentantului legal.

Dovada reședinței

Prin orice document emis de autoritățile statului respectiv:

• permis de ședere pe numele minorului;
• carte de rezidență;
• alte documente oficiale (adeverințe, certificate etc.).

Aceste documente trebuie, de regulă, însoțite de traducere legalizată, cu excepția situațiilor în care există tratate care scutesc de apostilă/supralegalizare.

Situația 6 – Minorul care se deplasează pentru tratament medical în străinătate

În această situație, nu este necesar acordul ambilor părinți in caz de urgenta medicala (sau al celuilalt părinte / reprezentant legal).

Condiții:

• se prezintă documente doveditoare ale situației medicale, în original și copie, emise sau avizate de autorități medicale române;
• din documente trebuie să rezulte:
  • perioada tratamentului;
  • statul sau statele în care urmează să se acorde tratamentul.

Totusi din punct de vedere al drepturilor parintesti este necesara Declarația de acord – condiții de formă și valabilitate

Declarația de acord – condiții de formă și valabilitate

Potrivit art. 30 alin. (7) din Legea 248/2005:

• în România – se autentifică de notarul public;
• în străinătate – de:
  • misiunile diplomatice / oficiile consulare ale României; sau
  • autoritățile străine, cu respectarea procedurilor:
    • supralegalizare; sau
    • apostilă (Convenția de la Haga 1961), dacă statul este semnatar.

Copiile rămân la Punctul de Trecere a Frontierei.

Situația 7 – Minorul care participă la studii sau concursuri oficiale în străinătate

Pentru minorii care călătoresc pentru studii sau concursuri oficiale, este suficient acordul unuia dintre părinți.

La frontieră se prezintă:

• documente emise de instituția organizatoare (original și copie, copia rămâne la PTF);
• din acestea trebuie să rezulte:
  • perioada;
  • statul sau statele în care au loc studiile / concursurile.

Insa din punct de vedere al drepturilor parintesti este necesara Declarația de acord – condiții de formă și valabilitate.

Potrivit art. 30 alin. (7) din Legea 248/2005:

• în România – se autentifică de notarul public;
• în străinătate – de:
  • misiunile diplomatice / oficiile consulare ale României; sau
  • autoritățile străine, cu respectarea procedurilor:
    • supralegalizare; sau
    • apostilă (Convenția de la Haga 1961), dacă statul este semnatar.

Valabilitate:

• acordul nu poate depăși 3 ani de la data autentificării.

Dacă, ulterior, se schimbă numele sau documentele de călătorie ale persoanelor menționate (părinți, minor, însoțitor), declarația rămâne valabilă, dacă identificarea se poate face prin celelalte date (de ex. CNP).

 Minorii neînsoțiți – Noutatea din 2024 (minori peste 16 ani

Modificările introduse prin OUG din 21 martie 2024 au adus o schimbare majoră:

Minorii peste 16 ani pot călători neînsoțiți, cu acordul părinților / reprezentanților legali

Prin excepție de la regula că minorii trebuie să fie însoțiți, pot călători neînsoțiți:

• cetățenii români minori care au împlinit 16 ani,
• cu acordul părinților sau al reprezentanților legali, în condițiile Legii 248/2005.

Acordul se dă, ca și în celelalte situații, prin declarație autentificată.

 Minorii peste 16 ani cu domiciliul sau reședința în țara de destinație

O categorie și mai largă:

• cetățenii români minori peste 16 ani,
• care au domiciliul sau reședința stabilită în țara de destinație,
• pot călători neînsoțiți fără acordul părinților sau al reprezentanților legali.

În practică, va fi necesară dovada domiciliului/reședinței în statul respectiv (documentele menționate la secțiunea 8).

Ce se întâmplă dacă minorul nu îndeplinește condițiile legale?

Dacă minorul nu este însoțit conform legii și nu există actele necesare:

• polițiștii de frontieră nu permit ieșirea din țară;
• părinții sunt informați și li se pune în vedere să preia minorul;
• dacă părinții nu pot fi contactați, se anunță Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, care aplică procedura pentru minorii neînsoțiți.

Copiii născuți în străinătate din părinți români

Conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română:

• copiii născuți în străinătate, dacă cel puțin unul dintre părinți este român, dobândesc cetățenia română prin efectul legii, fără alte formalități.

Indiferent de documentul de călătorie folosit (pașaport românesc, pașaport străin), acestor minori li se aplică Legea 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români.

Concluzii

• Regula generală: minorul român nu părăsește țara singur, ci însoțit de o persoană majoră, cu respectarea strictă a condițiilor prevăzute de Legea 248/2005.
• Acte esențiale: document de călătorie individual, declarație de acord (unde este cazul), hotărâri judecătorești / documente speciale.
• Situații speciale: tratament medical, studii, domiciliu/reședință în străinătate.
• Noutate 2024: minorii peste 16 ani pot călători neînsoțiți în anumite condiții, ceea ce schimbă semnificativ practica de până acum.

Întrebări frecvente

Ce acte sunt necesare pentru ca un minor român să iasă din țară?

Minorul are nevoie de document de călătorie individual valabil (pașaport sau, după caz, carte de identitate) și, în funcție de însoțitor, declarație de acord a părintelui/părinților sau hotărâre judecătorească privind autoritatea părintească.

Este suficient certificatul de naștere pentru călătoria minorului?

Nu. Certificatul de naștere nu reprezintă document de călătorie și nu permite ieșirea din țară. Este doar act de stare civilă.

Minorul poate ieși din țară doar cu unul dintre părinți?

Da, cu condiția să existe fie declarația notarială de acord a celuilalt părinte (valabilă maximum 3 ani), fie o hotărâre judecătorească definitivă privind autoritatea părintească, decesul celuilalt părinte sau suplinirea acordului său de către instanță.

Poate un bunic / o rudă / un antrenor să însoțească minorul?

Da, dacă există declarația de acord a părinților sau a părintelui care exercită autoritatea părintească, în care este indicat expres însoțitorul, și, după caz, hotărârea de stabilire a autorității părintești sau a reprezentantului legal.

Minorul peste 16 ani poate călători singur în străinătate?

Da, începând cu 2024, minorii români care au împlinit 16 ani pot călători neînsoțiți:

• cu acordul părinților / reprezentanților legali;
• sau, dacă au domiciliul sau reședința în țara de destinație, chiar fără acordul acestora, în condițiile legii.

Ce se întâmplă dacă la frontieră lipsesc actele necesare?

• Poliția de frontieră nu permite ieșirea din țară a minorului. Părinții sunt informați pentru a-l prelua, iar dacă aceștia nu pot fi contactați, se sesizează autoritatea competentă pentru protecția copilului.

Sunt valabile hotărârile străine privind custodia minorului?

Da, dar în funcție de statul care a pronunțat hotărârea:

• dacă este stat membru UE, se aplică regulile europene de recunoaștere;
  • dacă este stat terț, poate fi necesară procedura de recunoaștere în fața instanțelor române sau aplicarea unor convenții internaționale (de ex. Convenția de la Haga).

Distincție esențială: drepturile părintești NU sunt identice cu regulile de trecere a frontierei

Este foarte important să subliniem că există o diferență fundamentală între:

1. Regimul juridic al trecerii frontierei (condiții impuse de Legea 248/2005 – documente, însoțitori, declarații, verificarea la controlul de frontieră), și
2. Exercitarea autorității părintești / dreptul unui părinte de a decide asupra deplasării minorului (drept de familie, care nu se confundă cu formalitățile de frontieră).

Aceste două regimuri nu se suprapun automat.

Chiar dacă un minor reușește să treacă o frontieră – inclusiv în interiorul spațiului Schengen, unde controalele sunt reduse – acest lucru NU înseamnă că părintele însoțitor avea acordul necesar al celuilalt părinte.
Capacitatea tehnică de a traversa o graniță nu echivalează cu legalitatea deplasării din perspectiva dreptului familiei.

Astfel, trebuie distins clar între:

• Regulile poliției de frontieră, care verifică existența unor documente la momentul trecerii graniței;
• Răspunderea juridică a părintelui față de celălalt părinte și față de copil, în cazul deplasării neautorizate.

În practică, apar situații în care:

• un minor poate tranzita o zonă Schengen fără control efectiv → dar fără consimțământul celuilalt părinte;
• un părinte poate introduce copilul într-un alt stat → dar tot comite o încălcare a autorității părintești, cu consecințe și eventual răspundere juridică (civilă sau penală, în funcție de circumstanțe).

Cu alte cuvinte:

Libera circulație între state nu înlătură obligația de a avea acordul celuilalt părinte conform legislației privind autoritatea părintească.

De aceea, indiferent dacă se trece printr-un punct cu control sau printr-o frontieră internă Schengen, părintele trebuie să dețină consimțământul legal necesar, acolo unde legea îl impune.

Diferența esențială dintre regulile de trecere a frontierei și drepturile părintești

Ce trebuie să știe părinții înainte de orice deplasare cu minorul în străinătate

Un aspect foarte important, adesea ignorat în practică, este acela că regimul juridic al trecerii frontierei NU este același lucru cu dreptul unui părinte de a călători cu minorul fără acordul celuilalt părinte. Cele două sisteme funcționează distinct, iar confuzia dintre ele poate conduce la consecințe juridice grave.

Reguli de frontieră vs. autoritate părintească – două regimuri diferite

Trebuie făcută o distincție clară între:

• Legislația de frontieră (Legea nr. 248/2005), care stabilește documentele necesare pentru ca un minor să poată părăsi teritoriul României și condițiile în care polițiștii de frontieră permit sau refuză ieșirea din țară;

și

• Drepturile părintești / autoritatea părintească (reglementate de Codul civil), care determină cine are dreptul legal să decidă asupra deplasării minorului.

Aceste două planuri juridice nu se suprapun automat.

Faptul că un minor reușește să treacă o frontieră NU înseamnă că părintele avea consimțământul necesar.

Este esențial de înțeles că:

Chiar dacă un minor poate traversa fizic o frontieră – inclusiv o frontieră internă Schengen, fără control strict – acest lucru NU echivalează cu existența acordului legal al celuilalt părinte.

Riscurile unei deplasări fără consimțământul celuilalt părinte

Dacă un părinte călătorește cu minorul fără consimțământ, deși legislația privind autoritatea părintească îl impune, pot apărea:

• răspundere civilă (inclusiv daune pentru prejudiciu moral sau material);
• litigii legate de încălcarea autorității părintești;
• măsuri provizorii dispuse de instanță;
• situații asimilate deplasării ilicite a minorului la nivel internațional (în special în contextul Convenției de la Haga 1980).

Așadar, faptul că un minor ajunge într-o altă țară nu „șterge” obligația acordului părintelui care nu însoțește copilul.

De ce trebuie separat regimul de frontieră de regimul drepturilor părintești

Legislația privind controlul la frontieră stabilește condițiile minime pentru ca minorul să poată părăsi teritoriul României.

Legislația privind autoritatea părintească stabilește condițiile în care părintele poate decide asupra deplasării minorului.

Un părinte poate fi în regulă din perspectiva controlului de frontieră, dar în culpă din perspectiva dreptului familiei.

De aceea, înainte de orice deplasare a minorului în străinătate, părinții trebuie:

• să verifice atât condițiile de frontieră, cât și
• consimțământul legal necesar din perspectiva autorității părintești.

IB Legal Family este specializat în astfel de contexte sensibile.

Oferim:

interpretarea corectă a legislației aplicabile;

verificarea documentelor existente;

consultanță privind obținerea consimțământului;

 redactare de declarații, adrese sau cereri către instanță;

strategie juridică personalizată pentru situațiile conflictuale dintre părinți.

IB Legal Family este aici să te ajute – rapid, profesionist și adaptat situației tale.

Călătoria minorilor în străinătate implică reguli legale complexe și o documentație strictă.
O eroare minoră poate însemna:

• refuzul ieșirii din țară,
• pierderea zborului,
• blocaje juridice între părinți,
• încălcarea drepturilor părintești,
• sau chiar situații cu consecințe internaționale.

La IB Legal Family, oferim consultanță juridică personalizată, bazată pe experiență în litigii de familie, custodie, recunoaștere hotărâri străine și procedura de trecere a frontierei cu minori.

Ce putem face pentru tine:

• analizăm rapid situația ta reală;
• îți spunem exact ce acte îți trebuie și ce riscuri există;
• te ajutăm să redactezi corect declarații și acorduri;
• intervenim juridic atunci când celălalt părinte refuză consimțământul;
• te asistăm în recunoașterea hotărârilor străine;
• pregătim cereri către instanță pentru suplinirea acordului;
• îți explicăm ce se întâmplă la frontieră și cum să eviți un refuz.

Cui ne adresăm:

• părinților divorțați;
• părinților aflați în litigiu privind autoritatea părintească;
• părinților care se confruntă cu refuzul de a semna o declarație;
• părinților din diaspora;
• părinților cu parteneri nerezidenți sau cu cetățenie străină
• bunicilor sau altor persoane care însoțesc minorul.

De ce să alegi IB Legal Family?

• lucrăm exclusiv în zona dreptului familiei și a mobilității internaționale;
• oferim soluții clare, aplicabile imediat;
• intervenim rapid în situații urgente;
• avem experiență în cazuri complexe, inclusiv internaționale.

 Programează acum o consultanță personalizată IB Legal Family și primești răspunsurile de care ai nevoie pentru a călători legal și fără riscuri cu minorul.