Care este recunoasterea hotararilor straine – exequatur? Pentru a putea fi executată în România o hotărâre pronunțată de instanțele unui alt stat, este necesar ca aceasta să parcurgă procedura recunoașterii hotărârilor străine (exequatur), în caz contrar, în cazul în care partea care a pierdut nu execută de bună-voie hotărârea, nu se va putea atrage concursul forței coercitive a statului pentru executare.
Ce hotărâri sunt recunoscute de drept și nu este necesară procedura de recunoaștere?
Pentru statele membre ale Uniunii Europene această procedură nu este necesară, hotărârile pronunțate în aceste state fiind recunoscute de drept în România putând fi puse direct în executare. De asemenea, mai sunt recunoscute de drept hotărârile pronunțate în state terțe, dacă acestea se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți ori, în lipsă de recunoaștere, au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internațional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internațional privat român și a fost respectat dreptul la apărare.
Ce se întâmplă în cadrul procedurii de recunoaștere a hotărârii?
Trebuie să știți că în cadrul unei asemenea proceduri cauza nu se rejudecă, soluția dată de instanța străină nu va fi modificată în niciun fel, ci este analizată de un judecător român respectarea rigorilor internaționale în vederea pronunțării unei hotărâri (precum respectarea dreptului la apărare).
Hotărârile străine recunoscute în România sunt asimilate hotărârilor pronunțate de instanțele române, bucurându-se pe deplin de aceleași efecte, precum forța executorie și autoritatea de lucru judecat.
Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o hotărâre străină pentru a putea fi recunoscută în România?
Pentru a putea fi admisă o cerere având ca obiect exequatur hotărârea străină trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
· să fie definitivă
· instanța care a pronunțat-o să fi fost competentă să judece procesul
· să existe reciprocitate în ceea ce privește recunoașterea hotărârilor între statul care a pronunțat hotărârea și România
Dacă vreuna din aceste condiții nu este îndeplinită, cererea va fi respinsă, iar hotărârea nu va fi recunoscută în România și nu își va putea produce efectele pe teritoriul țării noastre.
Care sunt motivele pentru care poate fi refuzată recunoașterea hotărârilor străine?
Recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată pentru oricare dintre următoarele cazuri:
· hotărârea este manifest contrară ordinii publice de drept internațional privat român
· hotărârea pronunțată într-o materie în care persoanele nu dispun liber de drepturile lor a fost obținută cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidenței legii aplicabile conform dreptului internațional privat român
· procesul a fost soluționat între aceleași părți printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanțelor române sau se afla în curs de judecare în fața acestora la data sesizării instanței străine
· este inconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior ei în străinătate și susceptibilă de a fi recunoscută în România
· instanțele române aveau competența exclusivă pentru judecarea cauzei
· a fost încălcat dreptul la apărare
· hotărârea poate face obiectul unei căi de atac în statul în care a fost pronunțată
Ce acte sunt necesare pentru a putea obține recunoașterea unei hotărâri pronunțate în străinătate?
Pentru a putea fi admisă cererea de recunoaștere a hotărârii străine trebuie anexate cererii următoarele acte:
· hotărârea străină, în original cu apostilă/supralegalizare și copie conform cu originalul
· dovada caracterului definitiv al hotărârii
· în cazul în care una dintre părți a fost lipsă la proces, trebuie depusă și copia dovezii de înmânare a citației şi a actului de sesizare, comunicate părții care a fost lipsă în instanța străină, sau orice act oficial care să ateste că citația şi actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea
· orice alt act de natură să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplinește celelalte condiții prevăzute de art.1096 Cod procedură civilă;
Toate înscrisurile doveditoare trebuie depuse la instanță în limba în care au fost redactate original împreună cu traducerea legalizată a acestora în limba română.
Care este instanța competentă să judece cererea de exequatur?
Cererea având ca obiect recunoașterea hotărârii străine va fi depusă la tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul persoana fizică sau, după caz, sediul instituția publică ce a refuzat recunoașterea hotărârii străine. În cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin.1, competența aparține Tribunalului București.
Este necesară prezența personală a persoanei care cere recunoașterea hotărârii?
Majoritatea cererilor având ca obiect recunoașterea unei hotărâri străine se judecă cu citarea părților, în afară de hotărârile din care rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea acțiunii, în aceste cazuri nefiind necesară citarea părților. Chiar și în cazurile în care se dispune citarea părților, prezența acestora în sala de judecată nu este necesară, acestea putând să fie reprezentate de avocat la termenele de judecată.