Articolul 45 din Regulamentul (UE) 2019/1111 (Bruxelles II ter) aduce o clarificare esențială privind modul de aplicare a articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Convenția de la Haga din 1980, referitor la excepția de la principiul întoarcerii imediate a copilului în cazurile de răpire internațională.

Textul articolului 45 consolidează abordarea europeană potrivit căreia refuzul înapoierii copilului trebuie să rămână o măsură strict excepțională, chiar și atunci când se invocă existența unui risc grav.

Conținutul și semnificația articolului 45

Potrivit articolului 45, instanța nu ar trebui să refuze înapoierea copilului exclusiv în temeiul articolului 13 alin. (1) lit. (b) din Convenția de la Haga, în situația în care:

• partea care solicită înapoierea demonstrează că au fost luate măsuri corespunzătoare pentru protecția copilului după întoarcere; sau
• instanța este convinsă, pe baza altor probe, că aceste măsuri sunt suficiente pentru a neutraliza riscul invocat.

Această dispoziție introduce o condiționare suplimentară care obligă instanța să analizeze în mod activ posibilitatea protejării copilului prin măsuri alternative refuzului întoarcerii.

Relația cu articolul 13 alineatul (1) litera (b) din Convenția de la Haga

Articolul 13 alin. (1) lit. (b) prevede că întoarcerea copilului poate fi refuzată dacă există un risc grav ca aceasta să îl expună:

• unui pericol fizic,
• unui pericol psihologic,
• sau unei situații intolerabile.

Articolul 45 din Regulamentul (UE) 2019/1111 nu elimină această excepție, dar o subordonează unei analize suplimentare, orientate spre identificarea unor măsuri concrete de protecție care ar permite totuși întoarcerea copilului.

Exemple de măsuri adecvate pentru protecția copilului

Textul regulamentului oferă exemple orientative de măsuri care pot fi considerate suficiente, în funcție de circumstanțele cauzei:

1. Măsuri judiciare restrictive

• ordin judecătoresc emis în statul membru de reședință obișnuită al copilului;
• interdicția părintelui solicitant de a se apropia de copil.

2. Măsuri provizorii sau asigurătorii

• permiterea temporară a șederii copilului cu părintele care l-a deplasat sau reținut;
• menținerea acestei situații până la soluționarea pe fond a custodiei de către instanța competentă.

3. Măsuri legate de nevoile specifice ale copilului

• demonstrarea existenței infrastructurii medicale necesare;
• accesul efectiv la tratament sau îngrijire specializată.

Evaluarea riscului grav concret

Stabilirea caracterului adecvat al măsurilor de protecție trebuie să depindă de:

• natura exactă a riscului invocat;
• intensitatea și probabilitatea producerii acestuia;
• impactul direct asupra copilului în lipsa măsurilor.

Analiza este una individualizată, iar instanța nu poate opera pe baza unor prezumții generale.

Procedura de verificare a măsurilor de protecție

În evaluarea existenței și eficienței măsurilor, instanța:

• se bazează în principal pe susținerile și probele părților;
• poate solicita, dacă este necesar, asistența autorităților centrale;
• poate coopera cu judecători din rețelele judiciare relevante, inclusiv:
  • Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială;
  • Rețeaua internațională a judecătorilor de la Haga.

Această cooperare este esențială pentru coerența și rapiditatea procedurii.

Echilibrul dintre protecția copilului și principiul întoarcerii imediate

Interpretarea consacrată de articolul 45 subliniază necesitatea unui echilibru real între:

• protecția efectivă a copilului împotriva riscurilor grave;
• respectarea principiului fundamental al întoarcerii imediate, care stă la baza Convenției de la Haga.

Refuzul întoarcerii trebuie să fie ultima soluție, iar instanța are obligația de a explora și valida toate măsurile rezonabile de reducere a riscurilor.

Importanța practică a articolului 45 în dreptul familiei european

Aplicarea articolului 13 alin. (1) lit. (b) din Convenția de la Haga, în lumina articolului 45 din Regulamentul (UE) 2019/1111, constituie un reper fundamental în protecția drepturilor copiilor în cazurile de răpire internațională.

Cadrul european modern:

• uniformizează practica judiciară;
• limitează refuzurile nejustificate de întoarcere;
• întărește cooperarea transfrontalieră;
• asigură o protecție adaptată realităților actuale.

Pentru profesioniștii dreptului familiei, cunoașterea aprofundată a acestor norme este indispensabilă.

otuși, textul de mai sus adaugă o condiționare suplimentară importantă

Instanța nu ar trebui să refuze înapoierea copilului doar pe baza acestei excepții, dacă partea solicitantă demonstrează că au fost luate măsuri adecvate pentru protecția copilului după întoarcere.

Instanța poate decide favorabil întoarcerii copilului și dacă este convinsă, prin alte probe, că aceste măsuri de protecție sunt suficiente.

Exemple de măsuri adecvate pentru protecția copilului

Ordin judecătoresc din statul membru de reședință care limitează contactul părintelui solicitant cu copilul (ex. interdicție de apropiere).

Măsuri provizorii care permit copilului să rămână temporar cu părintele care l-a răpit, până când instanța din acel stat soluționează chestiunea custodiei.

Asigurarea unor condiții specifice pentru nevoile copilului (ex. disponibilitatea tratamentului medical necesar).

Evaluarea riscului grav concret

Procedura pentru verificarea măsurilor

Instanța poate solicita ajutorul autorităților centrale sau al rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială pentru clarificări sau coordonare.

Această interpretare subliniază importanța de a asigura echilibrul între protecția copilului & respectarea principiului întoarcerii imediate, care este fundamentul Convenției de la Haga. Refuzul întoarcerii copilului trebuie să fie excepțional, iar instanța are obligația de a explora și valida soluții pentru reducerea riscurilor înainte de a dispune o măsură definitivă.

Aplicarea articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Convenția de la Haga din 1980, în contextul Regulamentului (UE) 2019/1111, constituie un reper fundamental în protecția drepturilor copiilor în cazurile de răpire internațională. Acest cadru legal european modernizează și unifică procedurile, oferind o protecție eficientă și adaptată realităților transfrontaliere.

Articolul 45:

 “În cazul în care o instanță preconizează să refuze înapoierea copilului exclusiv pe baza articolului 13 alineatul (1) litera (b) din Convenția de la Haga din 1980, aceasta nu ar trebui să refuze înapoierea copilului în cazul în care partea care solicită înapoierea copilului demonstrează instanței că s-au luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura protecția copilului după înapoierea sa, sau în cazul în care instanța este convinsă de acest lucru în alt mod. Printre exemplele de astfel de măsuri s-ar putea număra un ordin judecătoresc din statul membru respectiv prin care i se interzice solicitantului să se apropie de copil, o măsură provizorie, inclusiv asiguratorie, din statul membru respectiv prin care i se permite copilului să stea cu părintele care l-a răpit și care îi asigură îngrijirea efectivă până la pronunțarea unei hotărâri prin care se soluționează pe fond chestiunea încredințării copilului în respectivul stat membru în urma înapoierii, sau demonstrarea faptului că sunt disponibile echipamente medicale pentru un copil care are nevoie de tratament. Stabilirea tipului de măsură care este adecvată în speță ar trebui să depindă de riscul grav concret la care ar putea fi expus copilul ca urmare a înapoierii sale în lipsa unor astfel de măsuri. Instanța care urmărește să stabilească dacă s-au luat măsuri corespunzătoare ar trebui să se bazeze în principal pe părți și, dacă este necesar și adecvat, să solicite asistența autorităților centrale sau a judecătorilor din cadrul rețelelor relevante, în special a celor din cadrul Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială, astfel cum a fost instituită prin Decizia 2001/470/CE a Consiliului (8), și a celor din cadrul Rețelei internaționale a judecătorilor de la Haga”.

Pentru profesioniștii în dreptul familiei, cunoașterea aprofundată a acestor norme este indispensabilă pentru a asigura atât respectarea dreptului internațional, cât și protecția efectivă a interesului superior al copilului în Uniunea Europeană.

Pentru asistență juridică completă în astfel de situații complexe de drept internațional al familiei, îți recomandăm să apelezi la IB Legal Family – specializați în răpire internațională de minori, stabilirea domiciliului copilului și executarea hotărârilor străine în România